Publicat la: 16.10.2017. 19:43 / 1.310 views

CENTRU ONCOLOGIC LA BUZĂU, UNIC ÎN ŢARĂ. INVESTIŢIA AR FI DE 4-5 MILIOANE DE EURO

O investiţie importantă în domeniul sănătăţii ar urma să fie făcută la Buzău. Edilul-şef Constantin Toma a dezvăluit, la Campus TV, că pe terenul din spatele Centrului de Transfuzie Sanguină se va ridica un centru de diagnostic şi tratament al cancerului.  Clinica va fi realizată de o companie străină, în parteneriat cu municipalitatea.  

centru oncologicTerenul a fost văzut de viitorii investitori, care s-au arătat foarte interesaţi să demareze proiectul în colaborare cu Primăria Buzău.

Suprafaţa pe care se află clădirea Centrului de Transfuzie aparţine Primăriei, iar pentru terenul din spate nu s-a mai dat acord de folosinţă pentru instituţia medicală. Responsabilii Centrului speră ca, odată cu realizarea noii investiţii, să aibă acces, în continuare, în spatele sediului, acolo unde există rezerva de sânge a judeţului.

De-a lungul anilor, terenul din spatele Centrului de Transfuzii, situat la limita cu pădurea Crângului, a fost ţinta mai multor afacerişti din diverse domenii, însă municipalitatea a preferat să nu dea curs ofertelor de cumpărare.

(Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>