CENTENAR TRIANON. BUZĂUL A SĂRBĂTORIT 100 DE ANI DE LA SEMNAREA TRATATULUI

CENTENAR TRIANON. BUZĂUL A SĂRBĂTORIT 100 DE ANI DE LA SEMNAREA TRATATULUI

Pe 4 iunie s-au împlinit 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, care a restituit României teritoriile aflate sub stăpânirea statului ungar. Patriarhia Română și Municipalitatea Buzău au fost singurele instituții care au marcat acest eveniment național. La conferința națională organizată de Primărie au luat parte personalități de seamă ale spiritualității românești.

trianon 1 trianon 2

Patriarhia Română și Municipiul Buzău au fost singurele instituții din țară care au marcat cum se cuvine împlinirea unui secol de la Tratatul de la Trianon.

Municipalitatea buzoiană a organizat la amfiteatrul din Parcul Tineretului conferința națională ” Tratatul de la Trianon – 4 iunie 1920 – bucuria națiunii române”, la care au participat personalități de seamă ale spiritualității românești.

Senatorul Titus Corlățean, fost ministru de externe și al Justiției, este unul dintre semnatarii Legii Trianon, aprobată de curând de cele două camere.

Pentru că legea nu a fost încă promulgată de președintele României, doar Buzăul a reușit să sărbătorească cum se cuvine acest eveniment de importanță națională.

Ziua de 4 iunie are cu totul o altă semnificație pentru maghiari, care au declarat-o zi de doliu național.

În urma Tratatului de la Trianon, două treimi din teritoriul Ungariei de la acel moment și o treime din populație au fost cedate țărilor cu care se învecina.

Pentru țara noastră, semnarea tratatului a însemnat returnarea unor teritorii care fuseseră dintotdeauna ale românilor și care fuseseră acaparate prin sabie.

La evenimentul de la Buzău au participat ca invitați speciali și generalul maior Dragoș Dumitru Iacob, comandantul Diviziei 2 Infanterie ”Getica!, dr. Bogdan Cuza, strănepotul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, scriitorul Aurel Ștefanachi, proprietarul editurii Tipo Moldova și familia Vlăduca- Marghiloman.

Păstrând distanța socială, în auditoriu au fost prezenți comandanții structurilor buzoiene din sistemul național de apărare, studenți, elevi și profesori de la Boboc și de la unitățile de învățământ și cetățeni ai orașului. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și