Publicat la: 25.04.2019. 18:13 / 1.539 views

CEL MAI FRUMOS CADOU DE PAŞTI. HC BUZĂU A ÎNVINS PE CSM BACĂU CU 31 LA 25

Victorie vitală, pentru HC Buzău. Elevii lui Eliodor Voica şi-au adjudecat un meci cât o finală, în contextul luptei acerbe pentru salvarea de la retrogradare, reuşind o victorie entuziasmantă contra celor de la CSM Bacău. Omul meciului a fost Nosrati, cel mai recent transfer reusit de Lupii Buzăului.

hc steaua 1Meci dominat în întregime, aseară, de elevii lui Eliodor Voica. Partida care se anunţa ca o adevărată finală, în contextul unui play-out foarte complicat, s-a dovedit a fi un real tur de forţă pentru handbaliştii buzoieni. Lupii au trecut în avantaj încă din primele minute, reuşind, apoi, să controleze fără emoţii partida. Ba chiar, în miutul 50, buzoienii aveau un avantaj de 10 goluri pe tabelă.

Scorul final, 31 la 25, reflectă fidel evoluţia din teren a celor două combatante.

Cel mai bun om al partidei a fost internaţionalul iranian Shahoo Nosrati, interul dreapta reuşind să perforeze poarta moldovenilor de nouă ori.

Graţiei victoriei de aseară, HC Buzău ocupă locul trei în play-out, cu 8 puncte, la o singură lungime de liderele Minaur şi Făgăraş. Imediat după Paşti, Lupii vor juca în deplasare la Baia Mare, apoi acasă cu revelaţia finalului de sezon, CSM Suceava. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!