Publicat la: 30.03.2018. 18:13 / 964 views

CEI MAI INDISCIPLINAŢI PĂRINŢI… NU SE GRĂBESC SĂ ÎŞI ÎNSCRIE COPIII LA ŞCOALĂ

Dacă mulţi dintre părinţi s-au grăbit chiar din primele zile să îşi înscrie copiii la şcoală, în cartierul Simileasca din Buzău lucrurile sunt la polul opus. Nici măcar jumătate de clasă pregătitoare nu a fost formată la Școala “Mihail Kogălniceanu”, după prima etapă de înscrieri. Conducerea unităţii de învăţământ spune că, până în luna septembrie, cele două clase puse la dispoziţie se vor completa.    

scoala simileasca 1Situaţia de la Școala “Mihail Kogălniceanu” este atipică statisticilor înregistrate în prima etapă de înscrieri la clasa pregătitoare. Dacă majoritatea unităţilor de învăţământ din judeţ şi-au format deja efectivele de elevi, sau chiar unele clase sunt peste normă, la şcoala din cartierul Simileasca doar 8 copii au fost înregistraţi.

Pentru anul şcolar următor au fost propuse două clase zero, cu câte 25 de elevi. Planul de şcolarizare are la bază recensământul populaţiei. Problema este că familiile din zonă, în majoritate de etnie romă, sunt mai mult plecate din ţară, cu tot cu copii.

În ciuda dezinteresului manifestat în perioada de înscrieri, în anii trecuţi, până la începerea anului şcolar, clasele propuse au fost formate.

Şi anul acesta, pentru cele două săli de cursuri pentru micuţii de la clasa pregătitoare au fost făcute investiţii în dotări.

La nivelul judeţului Buzău, după prima etapă de înscrieri, peste 3.000 de copii au fost înscrişi la clasa pregătitoare. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>