Publicat la: 30.05.2017. 17:57 / 318 views

CATARAMĂ, CU MOŢIUNEA LA BUZĂU. ŞI-A PREZENTAT PROGRAMUL ÎN FAŢA LIBERALILOR

Candidat la preşedinţia PNL, Viorel Cataramă a venit astăzi la Buzău pentru a-şi prezenta moţiunea în faţa unor delegaţi liberali la alegerile generale. După întâlnirea de astăzi, Cataramă a ţinut să menţioneze că, în ciuda celor declarate de conducerea filialei de la Buzău, crede că la Conferinţa Naţională de pe 17 iunie fiecare va vota candidatul preferat, nu pe cel impus.

catarama 1Fost secretar de stat în Guvernul Stolojan, economistul Viorel Cataramă şi-a prezentat programul în faţa mai multor liberali buzoieni, în cadrul unei discuţii care a durat aproape o oră. Denumit Trump al partidului, pentru sloganul ”Să facem PNL mai mare, din nou”, Cataramă a înercat să convingă audienţa că are cel mai bun proiect pentru relansarea formaţiunii de dreapta. Moţiunea sa este bazată pe creşterea sectorului privat, în detrimentul celui de stat, de aici şi măsurile nepopuliste propuse.

La începutul lunii, conducerea PNL Buzău a anunţat printr-un comunicat de presă că Biroul Politic Judeţean a votat, cu majoritate, susţinerea candidaturii lui Ludovic Orban, fapt care l-a deranjat vizibil pe Viorel Cataramă.

Oaspetele de azi de la sediul PNL Buzău a precizat că, la alegerile din iunie, fiecare delegat va putea vota conform convingerilo sale, nu potrivit unei decizii impuse de partid.

Mâine după-amiază, liberalii îl aşteaptă la Buzău pe Ludovic Orban. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>