Publicat la: 27.04.2015. 11:05 / 6.077 views

CASE BÂNTUITE

Fostele sedii ale partidului şi administraţiei comuniste, devenite centre de comandă ale Preşedinţiei, Parla­men­tului, Prefecturilor, Consiliilor Judeţene şi Primăriilor par a fi bântuite de multe duhuri malefice demne de regia maestrului filmelor de gen, marele Alfred Hitchcock.

STAN BREBENEL 1Numai aşa am putea explica faptele incredibile care au loc şi în care eroii negativi sunt funcţionarii ce conduc asemenea instituţii. Nu există o asemenea casă în care infracţiunile de corupţie să nu fie asociate cu ele. Pare că fantomele şi blestemele liderilor de până în decembrie 1989 să se lipească de indivizii ajunşi conducători în aceste case. La Buzău, una din cele mai greu încercate este „Casa Albă“, locul în care îşi desfăşoară activitatea atât Prefectura cât şi Consiliul Judeţean. În rândurile care urmează mă voi ocupa despre oameni şi fapte din Prefectură.
În Legea nr. 340/2004 privind Instituţia Prefectului se stipulează că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi că el este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local. A fost vreodată aşa? Se pare că nu, şi tocmai din această cauză s-a născut butada „nici un prefect nu e perfect, dar al nostru e abject“. Să-i luăm pe rând şi să-i aducem sub microscopul realităţii fruste. În perioada ianuarie 2005 – mai 2007, prefect a fost Cristi Bîgiu. A devenit „celebru“ pe 6 decembrie 2014 când a fost ridicat de DNA pentru mită când era preşedintele Consiliului Judeţean. Nu peste mult timp aveam să aflăm că împricinatul are „antecedente infracţionale“ de pe vremea când era prefect de Buzău în dosarul de corupţie al fostului ministru de interne, Cristian David. Un alt individ care şi-a vândut cinstea pe ruşine cât timp a fost prefect este Paul Beganu. El este acuzat că în calitate de preşedinte al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate ar fi împropietărit ilegal cu peste 5000 ha de pădure în zona Gura Teghii, pe un „om de afaceri“ ialomiţean. Ruşinea lui Paul Beganu a valorat un milion de euro. În acest caz cercetările nu s-au încheiat, acestea continuând cu fostul prefect în arest preventiv. Surpriza a venit acum două săptămâni când şi actualul prefect, Maria Buleandră, este acuzată, în acelaşi dosar, de instigare la infracţiunea continuată la abuz în serviciu. După punerea sub acuzare aceasta şi-a dat demisia. Dar cine este Maria Buleandră? Iată ce am aflat. Aceasta a avut locul de muncă numai în Prefectura Buzău de la vârsta de 19 ani. Între anii 1991-2000 a lucrat ca referent în compartimentul relaţiilor cu publicul. Pe timpul cât era referent, între 1996 şi 2000, şi-a făcut studiile superioare. Unde? Surpriză! La Academia de Poliţie, Facultatea de Drept. Avem o întrebare. Putea să fie angajată şi studentă la zi în acelaşi timp? Să mergem mai departe. Din 2000 şi până în ianuarie 2014 lucrează în compartimentul Controlul Legalităţii Actelor (cu denumirile ulterioare) pe funcţiile de consilier juridic, director şi şef serviciu. În această ultimă calitate, când veghea la legalitatea activităţilor din judeţul Buzău se face vinovată, potrivit anchetatorilor, de abuz în serviciu. În ianuarie 2014, când nu se ştia de „lotul Beganu“, a fost numită prefect ca urmare a gafelor lui Gabriel Baltă.  Şi cine ţine locul de prefect? Şi aici avem parte de multe surprize. Subprefectul George Sava este cel ales. Şi în biografia acestuia sunt multe pete la numai 39 de ani. Absolvent al Liceului Agricol din Rm. Sărat urmează, după un an de pauză, Facultatea de Drept din controversata şi defuncta Universitate Ecologică Bucureşti. Şi iaca poznă, George Sava îşi obţine licenţa în ştiinţe juridice tocmai la Academia de Poliţie. După altă pauză de doi ani este angajat consilier juridic la Romsilva, apoi iar pauză trei ani, din 2005 consilier juridic la firme private până în 2012 când este încadrat inspector principal la Primăria Cislău şi apoi, hop, subprefect. Se pare că George Sava s-a născut obosit de îşi lua pauze atât de mari. Aşadar, am văzut că primele două persoane din prefectură au avut studii pe la Academia de Poliţie. Şi prin Primăria Buzău sunt unii angajaţi foşti miliţieni sau securişti. Cam mulţi acoperiţi. Eu nu fac decât să trag un semnal de alarmă. Poate ar fi cazul să chemăm un preot, să făcă sfeştanie prin casele bântuite.
Stan BREBENEL

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!