„CAPRICII”. EXPOZIȚIE DE PICTURĂ SEMNATĂ FLORIN ȘUȚU

„CAPRICII”. EXPOZIȚIE DE PICTURĂ SEMNATĂ FLORIN ȘUȚU

Buzoienii vor avea ocazia să vizioneze o nouă expoziție de pictură, expusă pe simezele Galeriilor de Artă ”Ion Andreescu” Expoziția de autor ”Capricii” este semnată de artistul plastic profesionist Florin Șuțu, câștigătorul premiului pentru pictură la ediția 2018 a Bienalei Internaționale de Artă ”Ion Andreescu”. Vizitatorii vor avea acces gratuit și vor putea admira picturile până pe 22 august.

picturi 1 pictor

Cu doi ani în urmă, artistul plastic Florin Șuțu a fost selectat în finala Bienalei Internaționale de Artă ”Ion Andreescu” de la Buzău, unde a și fost premiat.

Artistul a revenit la Buzău după doi ani, de data aceasta cu o expoziție personală.

Artistul, născut la Ploiești, este licențiat în Artă, secția de Pictură a Academiei de Artă București și este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Ploiești.

Expoziția de autor ”Capricii”, al cărui curator este președintele Filialei Buzău a UAPR, profesorul doctor Valeriu Șușnea, este găzduită de Galeriile de Artă ”Ion Andreescu”, în sala ”Parter”

Buzoienii vor avea ocazia să vadă tablourile expuse pe simezele Galeriilor de Artă ”Ion Andreescu” de la începutul săptămânii viitoare până pe 22 august, de luni până vineri, conform orarului de funcționare. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si