Publicat la: 22.10.2019. 18:37 / 560 views

CĂLDURĂ CU PROGRAM, ÎN GRĂDINIŢE ŞI CREŞE. ÎN PARALEL, SE MONTEAZĂ CENTRALE TERMICE

Pentru cei mai mici dintre şcolari, dar şi pentru copiii din creşe, Primăria a decis să furnizeze căldură. RAM a început să livreze agent termic, astfel încât copiii să nu aibă de suferit din cauza temperaturilor scăzute de dimineaţă. Agentul termic este furnizat doar câteva ore, suficiente pentru un confort în sălile de clasă.

copii gradinita centrala pedagogic 2

De câteva zile, de dimineaţă, preşecolarii găsesc încălzite sălile în care îşi petrec mai multe ore la grădiniţă.

Înainte ca Regia de termoficare să aibă disponibiltatea de a furniza căldură, unii părinţi se gândiseră să aducă de acasă calorifere, pentru ca micuţii să nu fie afectaţi de frigul din săli.

Între timp, la câteva dintre unităţile de învăţământ aflate pe lista prioritară a Primăriei, se lucrează pentru montarea noilor centrale termice proprii. La Colegiul Naţional Pedagogic “Spiru Haret” urmează să fie amenajat un sistem nou, care va alimenta vechea reţea din unitate.

În prezent, Regia de termoficare furnizează căldură în grădiniţe şi creşe, doar în intervalul orar 6:00 – 10:00, însă, odată cu răcirea mai accentuată a vremii, va fi nevoită să livreze agent termic pe toată perioada zilei, în toate unităţile de învăţământ. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!