Publicat la: 08.12.2017. 19:15 / 883 views

CADOURI PENTRU SĂRMANI. BUZOIENII DEFAVORIZAŢI VOR PRIMI ÎN DAR TICHETE VALORICE

Responsabilii din Primărie s-au gândit şi anul acesta la cei care nu au venituri suficiente pentru a primi cadouri de la Moş Crăciun. 350 de buzoieni vor primi tichete valorice în valoare de câte 200 de lei fiecare. Tichetele vor putea fi folosite exclusiv pentru achiziţionarea de produse alimentare.

cantina 1În municipiul Buzău vieţuiesc şi oameni care nu dispun de veniturile necesare pentru a pregăti masa de Crăciun ori de Revelion şi nici pentru cadourile de Sărbători. Din acest motiv, edilii buzoieni s-au gândit să le vină în ajutor, ca şi în anii trecuţi.

350 de persoane defavorizate vor primi câte un mic cadou, sub forma unor ajutoare de urgenţă distribuite prin  Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Buzău.

Este o măsură cu caracter social, pentru ca buzoienii lipsiţi de mijloace materiale suficiente să se poată bucura de Sărbătorile de Iarnă.

Anul acesta, edilii au considerat că varianta tichetelor valorice este cea mai potrivită, pentru că le oferă beneficiarialor posibilitatea de a cumpăra exact ceea ce au nevoie.

Tichetele valorice nu pot fi folosite decât pentru achiziţionarea de produse alimentare, excluzând alcoolul şi ţigările.

Distribuirea tichetelor, în valoare de câte 200 de lei fiecare, se va face direct la domiciliul beneficiarilor în perioada 18 – 22 decembrie. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!