Publicat la: 30.06.2016. 17:10 / 2.555 views

BUZAUL ARE PREFECT NOU. DUPĂ UN AN DE LA ÎNVESTIRE, PREFECTUL A FOST SCHIMBAT

Miercuri, prefectul Judeţului Buzău, George Sava, a fost eliberat din funcţie, printr-o Hotărâre de Guvern. Acesta fusese învestit cu peste un an în urmă, la 22 mai 2015, şi a înlocuit-o pe Maria Buleandră la cârma Prefecturii. La rândul său, fostul prefect a cedat fotoliul unei alte doamne, care va prelua această funcţie, tot cu caracter temporar.

prefecturaS-ar putea spune că schimbarea prefectului la Buzău era oarecum previzibilă, după ce astfel de înlocuiri s-au produs în majoritatea judeţelor.

Cu toate acestea, surpriza a fost mare şi l-a prins pe prefectul George Sava într-o deplasare în interes de serviciu la Brăila.

George Sava a fost învestit în funcţia de prefect al Judeţului Buzău cu un an şi o lună în urmă, pe 22 mai, 2015.

Ceremonia de învestire s-a desfăşurat în prezenţa oficialităţilor locale şi a reprezentanţiilor instituţiilor aflate în subordinea Prefecturii şi a fost oficiată de ministrul secretar de stat Florin Oprea.

George Sava a fost numit în funcţia de prefect cu caracter temporar , ca urmare a eliberării din funcţie a doamnei Maria Buleandră.

Acum este rândul său să cedeze fotoliul din Prefectură tot unei doamne, Aurelia Mitrea, care vine de la Casa Judeţeană de pensii Buzău.

Aurelia Mitrea este soţie de preot şi consilier superior la Casa Judeţeană de pensii, unde a deţinut un post de şef de secţie.

Subprefectul Sorin Gheorghe va îndeplini şi funcţia de prefect până la preluarea acesteia de nou-numita şefă a Casei Albe din Buzău. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!