Publicat la: 25.09.2019. 18:08 / 329 views

BUZĂU – ORAŞ DESCHIS ARTEI. PRIMA TABĂRĂ DE DOCUMENTARE ŞI CREAŢIE DIN ORAŞ

Premieră în oraşul nostru, în domeniul artelor plastice. Astăzi a debutat prima ediţie a Taberei de documentare şi creaţie „Buzău – oraş deschis artei”. Proiectul este realizat de filiala buzoiană a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi este finanţat de Consiliul Local Municipal Buzău.

arta buzauPrima Tabără de documentare şi creaţie din municipiul nostru, iniţiată de artistul plastic Valeriu Şuşnea, preşedintele filialei buzoiene a Uniunii Artiştilor Plastici din România, a debutat astăzi la Buzău.

Cei nouă artişti, trei din Buzău iar ceilalţi şase din alte filiale UAPR din ţară, vor parcurge 6 zile de tabără de arte vizuale în oraşul nostru.

Artiştii vor face vizite de documentare la obiectivele cele mai importante din oraş, începând cu Palatul Comunal, dar se vor inspira şi din viaţa cotidiană a comunităţii buzoiene.

Spre sfârşitul anului, va fi organizată şi o expoziţie cu lucrările rezultate în timpul taberei, lucrări care, în final, vor ajunge să decoreze sala cu şemineu şi cu pian de la parterul Vilei Albatros.

După documentare, artiştii îşi vor instala şevaletele în sala etaj de la Galeriile de Artă „Ion Andreescu”, unde vor putea fi văzuţi la lucru de orice vizitator care va fi interesat de arta lor.

Tabăra de documentare şi creaţie „Buzău – oraş deschis artei” se va încheia în data de 30 septembrie. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!