Publicat la: 25.04.2019. 20:16 / 1.688 views

“BUGETUL NU ESTE UNUL EXTRAORDINAR”. TOMA: “TOTUŞI, INVESTIŢIILE VOR CONTINUA”

În sfârşit, bugetul Primăriei Buzău a fost aprobat, astăzi, în cadrul şedinţei de Consiliu Local Municipal. Edilul-şef Constantin Toma este nemulţumit că suma pentru 2019 este afectată de noi cheltuieli impuse Municipalităţii. De cealaltă parte, consilierii din opoziţie au criticat conducerea Primăriei pentru lipsa unor proiecte mari de dezvoltare.

PRIMARIALa dezbaterile asupra proiectului, şeful grupului PNL din miniparlamentul local, Constantin Ionescu, a reclamat, printre altele, faptul că bugetul din acest an nu conţine sume pentru derularea unor proiecte cu fonduri europene.

În replica, edilul-şef Constantin Toma a catalogat intervenţia alesului din opoziţie drept o declaraţie politică şi a precizat că se aşteaptă definitivarea caietelor de sarcini pentru licitaţiile aferente proiectelor cu fonduri europene.

La finalul şedinţei, şeful Palatului Comunal a precizat că bugetul din acest an are de suferit din cauza unor plăţi transferate de la bugetul de stat în sarcina Primăriei.

Suma aprobată pentru bugetul din acest an este de aproape 260 de milioane de lei, din care peste 50 de milioane de lei sunt destinaţi la capitolul “dezvoltare”. Potrivit primarului Constantin Toma, deficitul pentru acest an ar fi de peste 8 milioane de euro, însă investiţiile propuse nu vor fi afectate, nici evenimentele de tradiţie din oraş.

În ciuda opoziţiei din partea PNL, bugetul pe anul 2019 a fost aprobat, după votul dat de majoritatea PSD. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>