BOBOTEAZA LA APA BUZĂULUI. LA PROCESIUNE AU PARTICIPAT SUTE DE BUZOIENI
Râul Buzău este singura apă din ţară în care a fost martirizat un sfânt. Este vorba despre Sfântul Sava care şi-a mărturisit credinţa ortodoxă în faţa goţilor, în anul 372. În fiecare an, de Bobotează, buzoienii merg în procesiune la râul Buzău pentru a participa la slujba religioasă de sfinţire a apelor.
Conform tradiţiei, sute de credincioşi buzoieni au mers de Bobotează la râul Buzău pentru a participa la slujba de sfinţire a apelor.
De mulţi ani, buzoienii merg să sărbătorească Botezul Domnului, să asiste la scoaterea Sfintei Cruci din apele reci şi să primească Agheasma Mare.
Anul acesta, un sobor de preoţi militari şi de la Catedrala Municipală i-au condus pe buzoieni în procesiune până lâgă podul de la Mărăcineni, locul în care se oficiază slujba.
După oficierea slujbei a urmat sfinţirea apei şi transformarea acesteia în Agheasma Mare, care a fost apoi împărţită tuturor celor prezenţi.
Tot de Bobotează, conform tradiţiei, în apele reci se aruncă o cruce de lemn pe care tinerii se întrec să o prindă primii.
Trei tineri din Mărăcineni au sărit după cruce iar cel mai iute a fost Marian Dragomir. Tânărul a mai reuşit şi în urmă cu doi ani să scoată primul crucea, care i-a purtat noroc tot anul.
La procesiunea de la malul Buzăului au participat şi oficialităţile locale, prefectul Carmen Ichim, preşedintele CJ Petre Emanoil Neagu şi primarul Constantin Toma. (Corneliu Floriceanu)