BĂTRÂNĂ TERORIZATĂ DE HOŢI. I-AU FURAT BANII DE ÎNMORMÂNTARE

BĂTRÂNĂ TERORIZATĂ DE HOŢI. I-AU FURAT BANII DE ÎNMORMÂNTARE

O bătrână de 81 de ani din comuna Verneşti trăieşte de 3 săptămâni coşmarul vieţii sale. A fost călcată de hoţi şi i-au fost furaţi banii pe care îi strângea pentru înmormântare. De parcă nu ar fi fost suficient, imediat după ce a depus plângere la poliţie, un consătean, rudă prin alianţă, o ameninţă şi îi adresează cuvinte jignitoare. Femeia este speriată şi se întreabă de ce oamenii legii nu fac nimic pentru a-l prinde pe făptaş.

spargere vernesti 1Tanti Anica este din comuna Verneşti, are 81 de ani şi de 18 ani este văduvă. Toată viaţa şi-a îngrijit gospodăria şi nu a avut probleme cu niciunul dintre vecini. Are o pensie de puţin peste 800 de lei şi a reuşit să strângă pentru înmomântare două mii de lei. Îi ţinea ascunşi într-un borcan, între prosoape, într-o cameră unde intra destul de rar. În urmă cu trei săptămâni a descoperit că cineva i-a spart casa şi i-a furat toată agoniseala dar şi un bidon cu ţuică.

Când a descoperit că i-au dispărut toţi banii, femeia a anunţat poliţiştii care au venit şi au luat amprente, după care au plecat şi nu au mai dat nicio veste.

Femeia bănuieşte că un consătean, chiar rudă prin alianţă, ar fi intrat în casa ei şi i-ar fi furat economiile. Altfel nu îşi explică de ce acesta a început să o înjure şi să o ameninţe imediat după ce a depus plângere la poliţie.

Femeia nu îşi doreşte decât să fie prins făptaşul. Este aproape sigură că nu îşi va mai recupera banii, însă aşa poate dormi liniştită fără teama că cineva ar putea să îi mai intre în casă. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și