Publicat la: 28.01.2019. 19:29 / 1.126 views

AUTOSPECIALĂ PENTRU TRATAMENTE HIPERBARICE, LA BUZĂU. VIAŢA UNEI ADOLESCENTE, ÎN PERICOL

O maşină specială cu o cameră hiperbarică a ajuns zilele trecute la Buzău. Autospeciala a fost trimisă de Raed Arafat pentru a-i sprijini pe medici în încercarea lor de a salva viaţa unei adolescente de 15 ani, intoxicată cu monoxid de carbon. Starea critică a fetei nu a permis transportul acesteia de pe secţie, astfel că maşina de intervenţie a făcut cale întoarsă la Constanţa. Din fericire, medicii au reuşit să scoată adolescenta din comă, iar starea ei evoluează spre bine.

hiperbaricMedicii buzoieni se luptă să îi salveze viaţa Andreei, o adolescentă în vârstă de 15 ani, din Şarânga, intoxicată cu monoxid de carbon rezultat de la un boiler defect. La Spitalul Judeţean a ajuns, de la Constanţa, autospeciala pentru tratamente hiperbarice, care să o preia pe tânără şi să o transporte la un spital din Bucureşti. Din păcate, însă, adolescenta nu a putut fi transportată la autospecială.

Din fericire, datorită eforturilor medicilor, între timp, starea fetei s-a ameliorat, iar aceasta chiar a ieşit din comă.

Adolescenta a fost găsită de părinţi zăcând inconştientă în baia locuinţei sale din localitatea buzoiană Şarânga. Fata intrase să facă un duş, însă rudele au început să se îngrijoreze în momentul în care au văzut că nu mai iese.

Autospeciala cu cameră hiperbarică aparţine Ministerului de Interne şi este folosită la Constanţa de către scafandri. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!