AU BĂTUT CRAIOVA LUI MITITELU. GLORIA S-A IMPUS VINERI, ÎN AMICAL

AU BĂTUT CRAIOVA LUI MITITELU. GLORIA S-A IMPUS VINERI, ÎN AMICAL

Gloria reuşeşte să bifeze al doilea succes în partidele amicale, câştigând vineri poate cel mai important meci de verificare. Buzoienii s-au impus în faţa celor de la FC U. Craiova cu 1-0.

gloria 5Gloria Buzău a bifat vineri seară al doilea succes în partidele de verificare, câștigând poate cel mai important meci disputat până acum. Adversar a fost FC Universitatea Craiova, grupare cu ambiții și buget pe măsură.

Echipa din Bănie a început mai bine jocul, dominând clar ostilitățile în prima repriză.  Stoian a reușit însă să mențină scorul alb, cu câteva parade spectaculoase.

După pauză, Gloria a preluat initiativa, reușind să înscrie după aproximativ o oră de joc. Tucaliuc a făcut șah-mat întregul sistem defensiv al oltenilor, după o pătrundere individuală și o finalizare la  vinclu.

Mai mult, Gloria putea majora diferența, dar șutul lui Chică-Roșă a lovit bara.

După meci, Ilie Stan s-a declarant mulțumit de prestația elevilor săi.ilie stan

Programul de pregătire al Gloriei s-ar putea încheia pe 22, cu un amical contra Dunării Călărași. Rămâne ca oficialii celor două echipe să se pună de acord asupra locației de disputare.

Întrebat despre obiectivul stabilit de conducere, Ilie Stan a fost destul de evaziv. Tehnicianul s-a referit mai mult la jocul echipei și la eventualitatea disputării partidelor în fața unei asistențe, decât la sarcinile trasate de șefii din Crâng. Semn că Gloria nu și-ar propune promovarea nici în sezonul 2020-2021.

Un alt indiciu cu privire la neimplicarea Gloriei în lupta pentru Liga1 este campania subtire de transferuri. Gruparea din Crâng nu a reușit să înregimenteze niciun nume sonor, ba mai mult, a pierdut unul dintre cei mai buni jucători din sezonul trecut, pe Vali Munteanu. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și