Publicat la: 01.11.2016. 18:11 / 967 views

AJUTOARE PENTRU ÎNCĂLZIRE, FĂRĂ ALERGĂTURĂ. FĂRĂ ADEVERINŢE DE LA FISC, CASA DE PENSII SAU PRIMĂRIE

Buzoienii care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea ajutorului de încălzire vor  putea depune actele, anul acesta, direct la la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială, fără să mai alerge pe la toate instituţiile de la care trebuiau să obţină avize şi adeverinţe. Maratonul pe la diferite birouri a fost eliminat graţie unui protocol semnat între Direcţia de Asistenţă şi mai multe instituţii ale statului.

subventieAlergătura de la o instituţie la alta, pentru adeverinţele necesare dosarului de ajutor la încălzire, a fost eliminată. Direcţia de Asistenţă Socială a semnat protocoale cu DGASPC, Casa Judeţeană de Pensii, AJOFM şi Agenţia de Finanţe – instituţii de la care deponenţii de dosare trebuiau să obţină diferite avize sau adeverinţe.

Astfel, buzoienii sunt scutiţi atât de alergătură, cât şi de plata unor mici taxe, aferente eliberării unor documente oficiale. Sunt eligibile pentru ajutorul de încălzire familiile sau persoanele care nu deţin terenuri, automobile sau conturi bancare de peste 3.000 lei.

Anul trecut, mai mulţi beneficiari au trebuit să returneze ajutorul de încălzire, tocmai din cauza faptului că omiseseră să specifice aceste bunuri. În ceea ce priveşte cuantumul ajutorului, acesta diferă în funcţie de veniturile obţinute de solicitanţi. Plafonul este de 786 lei pe membru de familie şi 1.082 – pentru persoanele singure.

În sezonul trecut, la Buzău, peste 2.100 de cetăţeni au beneficiat de ajutorul de încălzire. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!