Publicat la: 07.01.2019. 19:20 / 515 views

AGHEASMA MARE. SUTE DE CREDINCIOŞI AU MERS DE BOBOTEAZĂ LA APA BUZĂULUI

În fiecare an, de Bobotează, buzoienii ortodocşi merg în procesiune la râul Buzău, singurul din ţară în care a fost martirizat un sfânt. Preoţii sfinţesc apele şi credincioşii îşi iau acasă Agheasma Mare, care îi fereşte de boli şi de necazuri tot anul. O cruce de lemn este aruncată în râu şi cei mai curajoşi o pescuiesc din apele îngheţate.      

procesiune 2Duminică, de Bobotează, un cortegiu format din sute de credincioşi ortodocşi a plecat în procesiune către râul Buzău, în frunte cu un sobor de preoţi.

Pentru a ajunge pe malul apei, credincioşii au trebuit să treacă peste anumite obstacole, pe care cei mai în vârstă le-au depăşit cu greu.

Poate că, în anul următor, cei în drept vor construi câteva trepte care să-i ajute pe participanţii la procesiune să ajungă cu bine pe malul râului.

Din păcate, anul acesta, chiar dacă nu a fost „gerul Bobotezei”, autorităţile locale au absentat de la acest eveniment important al comunităţii.

Singurul care a participat la slujba de pe malul apei a fost primarul Constantin Toma.

Cei 5 preoţi care au condus procesiunea au oficiat ceremonialul religios care s-a încheiat cu sfinţirea apei şi transformarea ei în Agheasma Mare.

Agheasma Mare, care nu se strică niciodată, îi fereşte pe credincioşi de boli şi de rele pe parcursul întregului an.

Conform tradiţiei creştine, în apele Buzăului a fost aruncată o cruce de lemn şi doi buzoieni s-au aruncat să o prinda.cruce 1

Cel care a ajuns primul la ea a fost Adrian Daniel Petrache care, de-a lungul anilor a participat de mai multe ori la scoaterea sfintei cruci din apele îngheţate .

Este pentru a doua oară când a reuşit să ajungă primul la crucifix, chiar dacă s-a rănituşor de la pojghiţa de gheaţă de la suprafaţa apei.

Râul Buzău este locul unde a fost martirizat Sfântul Sava de la Buzău şi a devenit locul de pelerinaj al buzoienilor în ziua Bobotezei. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!