Publicat la: 07.01.2019. 19:28 / 896 views

ACCIDENT CUMPLIT LA GRĂJDANA. DOI TINERI ŞI-AU PIERDUT VIAŢA

Teribilismul la volan continua sa faca victime pe drumurile din tara. Azi-noapte, doi tineri din Buzau au murit pe loc si un al treilea a fost grav ranit dupa ce soferul bolidului cu care se deplasau a pierdut controlul volanului într-o curba. Masina a lovit mai multe capete de pod, a retezat un pom, dupa care a trecut printr-un gard si s-a rasturnat pana aproape de peretele unei case. Resturi din autoturism s-au împrastiat pe o raza de cativa zeci de metri.

accident 2Accidentul teribil s-a produs în jurul orei 3 dimineata, în zona localitatii Grajdana, pe un drum judetean cu multe curbe. Victimele sunt trei barbati cu varste cuprinse între 24 si 45 de ani, din comuna Tisau, care se întorceau acasa dupa o distractie într-un club din municipiul Buzau. La un moment dat, soferul autoturismului BMW cu volan pe dreapta a pierdut controlul masinii, a patruns pe sensul opus de mers si, dupa coliziunea cu mai multe capete de pod si un copac marginal, a fost proiectat într-o curte. Zgomotul produs de accident a scos multa lume din case.

În cei aproape 50 de metri parcursi dupa impactul cu primul podet, autoturismul s-a dezmembrat iar resturi din caroserie s-au împrastiat pe sosea. În urma impactului deosebit de violent, au murit pe loc soferul, în varsta de 28 de ani, si pasagerul din dreapta fata, de 24 de ani. Ei au fost descarcerati cu greu dintre fiarele contorsionate.  Cel de-al treilea ocupant, un barbat de 45 de ani, a fost transportat de urgenta cu ambulanta catre spitalul judetean de urgenta Buzau.

Pentru scoaterea autoturismului din curtea în care s-a rasturnat a fost nevoie de interventia unui buldoexcavator. Casa în peretele careia s-a oprit BMW-ul este nelocuita. Politistii au întocmit dosar penal si continua cercetarile pentru clarificarea tuturor împrejurarilor în care a avut loc evenimentul. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>