Publicat la: 28.11.2017. 18:47 / 739 views

A DOUĂSPREZECEA VICTORIE. HANBALISTELE DE LA GLORIA, DE NEÎNVINS

Tur de excepţie reuşit de handbalistele de la SCM Gloria. Parcursul impecabil a continuat ieri, cu o victorie în deplasare la Iaşi, cu Centrul Naţional Olimpic de Tineret. După o prima repriză la sfârşitul căreia au intrat la cabine cu un avantaj consistent, Romeo Ilie şi-a permis să folosească toate jucătoarele din lot.

ilieA douăsprezecea victorie consecutivă în campionat pentru elevele lui Romeo Ilie. Buzoiencele au dovedit, dacă mai era nevoie, că sunt cea mai bună echipă din Divizia A, după victoria concludentă de la Iaşi, 40 la 23 cu CNOT. Tehnicianul buzoian s-a declarat mulţumit mai ales de jocul echipei, tot mai bun de la meci la meci. După o primă repriză furibundă, Gloria a intrat la cabine cu un avantaj consistent de 14 goluri, diferenţă ce i-a permis lui Romeo Ilie să ruleze tot lotul, pentru a le da minute şi jucătoarelor care au evoluat mai puţin pe parcursul sezonului. Şi evoluţia fetelor venite de pe bancă a fost cât se poate de bună, astfel că Gloria a terminat meciul la o diferenţă de 17 goluri faţă de CNOT, 40 la 23.

Pentru handbalistele buzoiene urmează o săptămână de odihnă, deoarece următoarele două partide sunt programate la sfârşitul lunii decembrie. Conducerea clubului a trimis pe adresa federaţiei o solicitare pentru reprogamarea meciurilor. Dacă şefii hanbalului nu vor fi de acord cu propunerea buzoienilor, Gloria va fi obligată să dispute ultimul meci al anului în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie.

Cel puţin două jucătoare de Liga Naţională vor evolua la Buzău, conform conducerii tehnice. Cel mai probabil, transferurile vor fi parafate săptămâna viitoare.

Clasamentul Diviziei A este condus de Gloria Buzău, cu 36 de puncte din tot atâtea posibile, cu 3 în plus faţă de Neptun Constanţa. Buzoiencele au şi un golaveraj excelent, cu nu mai puţin de 409 reuşite în douăsprezece partide. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>