12 PARTIDE ŞI UN CANDIDAT INDEPENDENT. S-AU ÎNCHEIAT ÎNSCRIERILE LA BIROUL ELECTORAL

12 PARTIDE ŞI UN CANDIDAT INDEPENDENT. S-AU ÎNCHEIAT ÎNSCRIERILE LA BIROUL ELECTORAL

Gata cu înscrierile candidaţilor la alegerile parlamentare. În competiţia de la Buzău vor fi 12 partide şi un candidat independent. Listele depuse de două formaţiuni politice au fost contestate la Tribunal.

liste-bejIeri a fost ultima zi în care aspiranţii la fotoliile de parlamentari au putut să şi depună dosarele la Biroul Electoral de Circumscriţie nr. 10 Buzău.

În urma centralizării datelor, formaţiunile înscrise în cursă sunt Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Partidul Mişcarea Populară, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, Uniunea Salvaţi România, Partidul România Mare, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul România Unită, Partidul Socialist Român, Partidul Alianţa Noastră România, Partidul Ecologist Român şi Partidul Romilor Democraţi.

Şi-a depus dosarul şi un independent, Ion Mircea, cel care a candidat şi pentru fotoliul de primar al Buzăului. Unele înscrieri s-au făcut chiar pe ultima sută de metri.

Listele de semnături necesare pentru validarea candidaţilor au fost contestate pentru două partide.

Până astăzi la prânz, Biroul Electoral a validat dosarele depuse de opt formaţiuni politice, pentru celelalte urmând să se dea undă verde până luni.

În urma scrutinului din 11 decembrie Buzăul va avea 10 parlamentari. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și